Confesiune.

Bine. Recunosc. Viata de unul singur poate fi cam pustie dupa o vreme.
Dar numai un pic. Si numai uneori...

Daughter to father....

N-am avut niciodata o relatie perfecta, dar a fost, intr-un mod ciudat, o relatie frumoasa... cu bune sau cu rele. Pana acum vro 2 ani aveam constant o frica de tine, trebuia sa ma controlez in fata ta la orice: vorbe, mers, felul cum mancam, hainele pe care le purtam , machiajul ...orice. Parca nimic nu era bun pentru tine, nimic nu era suficient. Stii cat de greu e sa nu poti sa fi cine esti cu adevarat in fata barbatului pe care il iubesti cel mai mult pe lumea asta, in fata omului pentru ca ti-ai da viata oricand si caruia i-ai ierta orice. Ti-am iertat si am uitat orice vorba grea, orice palma, orice repros sau fapta care m-a ranit in vrun fel....dar acum nu mai pot. Acum nu mai e la fel, am crescut m-am maturizat iar tu nu cunosti nici macar un sfert din cea care este astazi fata ta. Si e greu, e al naibii de greu sa nu pot sa te multumesc niciodata.

Nu prea imi aduc aminte "te iubesc-urile" pe care mi le-ai spus, sau vorbele de lauda la adresa mea...si asta cred ca e din cauza ca au fost foarte rare. Din cate imi aduc eu aminte, ultimul "te iubesc" pe care mi l-ai spus a fost acum 4 ani cand familia noastra se afla intr-o situatie de criza, in divort...iar eu cu mama am plecat de acasa. Nu te-ai gandit niciodata ca tot divortul , toate mutarile dintr-o casa in alta pentru ca eu cu mama nu aveam unde sa stam m-au durut, nu m-ai intrebat niciodata daca eram ranita sau indurerata. Si totusi in acel an aveam capacitatea, la urma urmei eram doar o copila care avea un nou viitor in fata... si am avut noroc de prietene minunate care m-au facut sa ma uit inainte si sa pot sa dau toate lucrurile astea la o parte si sa ma concentrez pe invatat. Insa una peste alta am trecut mai departe si am ingropat trecutul.

Imi reprosezi de multe ori ca nu te sun, ca nu vin pe la tine... imi e greu sa vin la tine cand nu ma simt in largul meu cu tine. Si te sun, de cate ori imi aduc aminte te sun... pana la urma tu de ce nu ma suni ? am o viata, am o scoala, am prieteni, am un bac de luat...sunt om, gresesc si uit. Dar tu ? tu ce scuza ai ? orgoliul tau de a fi cel sunat ?

Nu te-am auzit niciodata spunand ca esti mandru de mine, oricat de mult as fi incercat sa iti arat ca sunt buna la multe lucruri...poate nu sunt fata pe care ti-o doresti, dar n-ai cum sa dai timpul inapoi. asta sunt! pe mine ma ai .... nu ma vrei asa cum sunt, atunci zi-mi.. nu o sa ma schimb pentru tine, nu mai ma schimb pentru nimeni. nu ma accepti, e bine...ma conformez si plec.

Acela era unul din momentele in care puteai sa fi mandru de mine, sa ma vezi acolo defiland pe scena festivitatii si primind diploma de absolvire a Colegiul National Iulia Hasdeu cu 9.26 o medie buna din cate cred eu, insa nici acolo n-ai venit. In ziua aia nu te-am vazut aplaudand cu mandrie pentru mine, nu te-am vazut laudandu-te ca sunt fata ta, nu te-am auzit zicand "sunt mandru de tine "... nimic ! si asta din ce cauza ? de la un stupid partid politic...care era mult mai important decat fata ta . Am acceptat si asta, te-am iertat...dar nu am uitat. Inca sunt suparata... iar supararea mea s-a intensificat si mai mult zilele astea...cand nu am primit niciun telefon de la tine sa imi urezi bafta la examen. Si nici azi dupa examen, nu am primit telefon ca sa ma intrebi cum a fost... Deci ...tata... daca te intereseaza sau te mandresti cu vrun pic ai o fata experimentata in limba si literatura romana. Ai o fata care e mandra de ea, care are prieteni care o iubesc si e acolo pentru ea in zilele in care tu nu esti. Ai o fata frumoasa, isteata si descurcareata. Ai o fata muncitoare care se chinuie sa invete cat mai bine sa ia nota mare la bac. Insa una peste alta ai o fata care te iubeste si ti le-a iertat pe toate.