Era tarziu.Amintirile ma copleseau.Zilele petrecute cu el imi reveneau in minte,degeaba incearcam sa-mi indrept gandurile in alta parte strangand cu putere din ochi.Eu stiam mai bine ca oricare alta ca nici mintea si nici gandurile mele nu imi erau stapanite de el,ci sufletul.Fusese singurul baiat care reusise sa intre in acel loc unde pana atunci nu fusese decat intuneric si frig.Fusese singurul care imi intelegea fiecare cuvant si fiecare gest.Niciodata nu avea nevoie de alte explicatii.
Ce insemna el pentru mine? Greu de spus. La inceput cand l-am sarutat prima oara am stiut ca o sa-l iubesc,dar un sentiment de frica mi-a cuprins intreaga fiinta.Eu m-ai iubisem inainte,de mult,dar de atunci am tinut acest sentiment departe de mine.De ce acum pe el?Era un necunoscut,cum sa puna un necunoscut stapanire pe sufletul meu?Frica aceasta,departe de a fi reala,m-a facut sa fug de proprile sentimente,visul meu a incetat cuminte la fel cum a inceput.In egoismul meu l-am dorit macar pentru inca o seara.O seara si apoi viata mea ar fi decurs la fel de firesc ca pana in clipa cand el a indraznit sa imi iasa in cale.
S-a intamplat exact cum mi-as fi dorit,parca a fost scenariul unui film:l-am vrut pe el,cel mai frumos.Si l-am avut.A fost cea mai frumoasa noapte din intreaga mea existenta.Mainile lui puternice alunecau pe trupul meu catifelat.Descoperind pasiunea care se ascundea in mine.Vroia sa ma simta cat mai aproape,sa devenim una si aceasi fiinta.Buzele lui fierbinti alunecau pe gatul meu plin de dorinta.Iar eu,eu eram prizoniera nebuniei mele.
In acele momente eu stiam ca desi acum el era cel care ma poseda,in final cea posedata voi fi eu,poate pentru tot restul vietii.
Si,desi imi doream sa-l iubesc cu fiecare parte a corpului meu,frica accea nebuna nu-mi dadea pace.Imi era frica sa ma las iar iubita si ma temeam ca poate eu numai eram capabila de asemenea sentimente marete.Era mai simplu sa iubesc mai multi baietii,decat unul singur.Fugeam astfel de fara sa-mi dau seama poate de singura sansa care mi se oferea in viata: sa ma iubeasca si sa-l iubesc.
Au mai fost seri in care era al meu,dar nimic nu m-a facut sa il vreau pentru totdeauna doar pe el. Defapt sufletul meu isi dorea asta,doar ca nu aveam curajul sa o spun cu voce tare.Iar cand mi-am dat seama era prea tarziu...ii gresisem prea mult,iar el numai ma iubea.M-am multumit astfel sa-l pierd desi il iubesc.Imi hraneam sufletul cu o noua cucerire in fiecare seara,dar nu era la fel.... Si atunci l-am vazut la bratul unei alte fete.Ma durea si nu stiam de ce.Era atat de simplu si la indemana raspunsul:pentru ca il iubeam.Dar acum o alta fata ii poseda trupul si sufletul.... Intre timp sufletul meu va ramane mereu posedat de el.
Continui sa tanjesc.E mult prea gol sufletul meu si doare.Imi lipseste acel ceva,acel ceva care ce obisnuia sa ma incalzeasca in zilele reci ale unui octombrie tarziu.Acel ceva care imi dadea siguranta zilei de maine.Dar poate ca e mai bine acum...,sau(din nou,sau! ) cel putin asa cred.
Descoparind noi "eu",am inteles ca voi continua sa fiu mereu alta "eu" dar voi ramane aceeasi persoana,cu aceleasi amintiri si trairi. Am incetat sa mai fiu vulnerabila atunci cand am acceptat adevarul uitand(partial) de minciuni. De ce sa ma agat de amintirea a ceva ce deja a murit ? A,da ...pentru ca sunt o idioata !
