"sunt amintiri multe,unele dor...amintiri stranse cand ti-a fost greu sau usor.inima nu uita,parca ti-e dor...te intorci in trecut cu gandul ca prin zbor....fara scut si sabie ma simt descoperita "
Si parca de fiecare data cand zic ca sunt ok.ca pot sa trec peste orice..si ma simt femeia-minune pentru cateva saptamani,luni...parca ma lovesc dintr-o data ce un zid pe care pur si simplu nu pot sa trec. Nu am viata perfecta..si e chiar mai rau de atat..obisnuiam sa o am. dar nu o mai am.. si ii simt dorul pe zi ce trece desi fac eu pe breaza.Si asta doare cel mai tare,ca nu mai ai ce ai avut odata.
La inceput nu aveam probleme...niciuna. ma plangeam numai de lucruri marunte,ma plangeam ca ma loveam...sau ca pierdeam nu stiu ce film sau orice alta porcarie. Eram mica printesa a tatei,care traia in puf si era inconjurata mereu de familia ei mare si iubitoare....si tot ce isi dorea printesa lu tati... primea !
Si uite asa...usurel castelul meu de cristal s-a spart...si tot praful magic roz s-a imprastiat si nu a mai ramas niciun pic pe langa mine...Familia mea s-a destramat,firma a dat faliment...iar eu eram un obiect pasat de la mama apoi la tata apoi la mama apoi iar la tata si intr-un final am ramas la mama. Si mi-am cautat refugii peste tot si in toata lumea. si am dat de ea " my bff" ...iar ea a devenit ingerul din viata mea. La nevoie mi-a fost si mama si tata si sora si prietena si orice aveam nevoie...o sunam la 2 noaptea si plangeam,si adormeam cu gandu ca maine dimineata o voi vedea la scoala...si ce frumos mai era in generala cand veneam cu 2 ore mai devreme si plecam cu 2 ore mai tarziu doar pentru ca nu vroiam sa ajung la cosmarul de acasa. Iar apoi mi-am gasit refugiul in prima mea dragoste M. si uite asa aveam iar persoane in jurul meu pe care puteam conta... insa adevarata mea dragoste s-a dovedit a fi un cosmar...un cosmar din care nu mai puteam iesi decat "moarta " (cum zicea el ).
Cand intr-un final am putut sa scap...m-am bucurat ca am scapat vie...desi aveam vanatai si eram distrusa moral..eram vie si prietena mea a fost acolo sa ma ridice din cacatul in care el ma lasase. Si inca o data m-am refugiat in ea..nu stateam decat cu ea,la scoala nu ma duceam...pe acasa nu mai dormeam...eram cu ea si doar cu ea 24 din 24...doar asa puteam sa fiu ok.sa fiu fericita.Bineinteles ca aveam certurile noastre dar niciodata nu dureau mai mult de o luna maxim...eram acelasi suflet..nu eram una fara cealalta si am crezut ca asa vom ramane pana la sfarsit.ca vom ajunge batrane si urate si vom povesti si vom rade de prostiile facute impreuna...credeam ca am sa mor cu ea de mana.Insa s-a dovedit ca nu a fost asa..dar asta e alta poveste.
Si asa am dat de el -Y... un alt refugiu,un alt baiat care l-am iubit dar s-a dovedit ca tot ce iubesc la un moment dat pleaca....iar dupa el ce a urmat a fost doar lucruri materiale...nimic spiritual.. dupa el au urmat doar iarba,alcool si prafuri...si culmea nimic nu functiona asa cum trebuie...parca nimic nu avea rezultate,nimic nu facea toata durerea aia din mine sa dispara..si uita asa crestea doza pe zi ce trece..si in vara trecuta ajunsesem sa nu fiu treaza nici macar o zi.
Iar un altu' mi-a aparut in cale. Un el - C. care m-a vindecat de tot,mi-a oferit o viata mai usoara,mai blanda...m-a renascut si mi-a desenat pe chip un vis cu el.A fost probabil tot ce aveam nevoie ca sa imi revin...a fost un alt inger din viata mea,care m-a salvat din autodistrugerea mea...
Dupa despartirea de el,refugiul meu a devenit E. o alta prietena de-a mea...doar ca parca nu era suficient...
Si asa am ajuns in momentul in care sunt acum...fara un el special,fara o ea speciala...fara o familie..fara nimic..doar eu si o casa goala...si un suflet gol. Si totul gol in jurul meu. Si doare...si nu-mi place...nu-mi place ca am ajuns indiferent la tot din jurul meu.Nu mai ma enervez din cauza sclifositelor alea de la scoala,nu mai ma enervez din cauza mamei sau a tatei...nu mai ma enervez din cauza prietenelor mele care oricum ma lasa balta cam de fiecare data... nu mai tresar la niciun "te iubesc" ... nu mai pot sa mai simt nimic...am obosit sa simt...si am obosit sa plang...
(postare de acum o luna si ceva )
Fix asta sunt! o copila debusolata...pendulez dintr-o stare in alta si tot asa...si simt ca ma duc iar pe carari gresite,si nu e drumul meu asta....dar nici nu stiu care e. Care ar trebui sa fie? Se presupune ca de mic esti pus pe un drum de multe ori ales de parinti,alteori pornesti pe un drum pe care direct sau indirect ti-l alegi singur....eu n-am un drum al meu,merg pe drumurile altora...si ma impiedic,si cad ...dar totusi continui sa merg pe acelasi drum.Din cand in cand imi schimb traseul: dreapta,stanga tot una...tot pe drumul altuia merg. Si ma simt fara rost,fara scop...cat poate sa reziste cineva sa mearga fara un scop?
