Drumul matinal din pat pana in baie in dimineata asta a fost mai lung ca niciodata.Imi venea in minte imaginea ochilor lui plini de iubiri si ura simultan.De ce nu imi da pace?Cat am sa mai simt durerea asta?Cand va trece totul?
Sper ca in timp totul sa devina o amintire urata,iar in esenta un sentiment placut.Il voi uita cu timpul,dar n-am sa uit cum e cand iubesti,cum e sa te simti stapana intregului univers doar cand ma strangea in brate.M-am privit in oglinda...iar imaginea mea imi provoca mila,mi-am zis singura"stii nu esti cum mi-as fi dorit sa fi! ".Am intrat in camera si m-a cuprins un sentiment ciudat de nostalgie si am inceput sa plang ca o fraiera,amintimdu-mi de toate momentele placute ce faceau amintirile urate sa para doar mici incidente,greseli usoare ce erau acoperite si trecute cu vedere cu ajutorul unor saruturi.Orele pe care le petrecusem impreuna se scurgeau cu rapiditate,iar mesajele de "noapte buna" imi potoleau pentru cateva ore setea de prezenta lui.
~ Dar acum a ramas o amintire : ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu